 |
|
 |
 |
|
|
Prezentul text este un articol de ziar din februarie 2002, parţial modificat. |
Sunt sigur că există posibilităţi pentru a stabili contacte cu copilul în cadrul activităţii întreprinderilor.
Ogi: |
Incepând din aprilie anul acesta, vor fi mari schimbări în educaţia şcolară. In mod special, datorită reducerii săptămânii de şcoală la cinci zile, copiii vor avea mai mult vreme de petrecut împreună cu familia şi vecinii.
|
Yamada: |
Mie mi se pare că mai multă nevoie este de contacte în zilele lucrătoare decât în zilele libere. Pentru ca tatăl salariat să îşi recapete umanitatea, el ar trebui să poată avea contacte cu copilul şi în cadrul muncii sale la companie. Eu aş face astfel încât să se reducă un pic timpul de muncă zilnic pentru a da un pic de răgaz taţilor, iar pe de altă parte copiii să poată intra în interiorul companiei.
|
Ogi: |
Imi dau seama că vă gândiţi că pentru ca să poată copiii intra în companii ar trebui să li se dea mai întâi răgaz adulţilor.
|
Yamada: |
Exact. Societatea materială dă întâietate eficienţei materiale. Se urmăreşte creşterea productivităţii şi eficienţei muncii, înlăturându-se ceea ce e de prisos. Cu toate acestea, tocmai părţile înlăturate sunt cele care erau cele mai importante pentru educaţie.
|
Ogi: |
Dacă ne întoarcem în timp, un punct de cotitură major a fost în 1975. Atunci a crescut proporţia populaţiei active angrenată în servicii la 51%, ajungând majoritară.
Până în 1975 erau mai mulţi taţ angrenaţi în agricultură şi întreprinderi proprii, pentru care munca, creşterea copiilor şi familia erau toate dintr-o singură bucată. Mai mulţi copii care puteau simţi că sunt folositori familiei ajutând la muncă şi în casă. Astfel că structura socială era bazată încă pe ideea că ajungea să munceşti cât poţi pentru a creşte copii în bune condiţii, nu ca acum când lumea se străduie "să facă ceva" pentru educaţie.
Odată ce tatăl e angajat la o companie, nu mai munceşte acasă, astfel că oricât de tare ar munci, chiar şi până la zece noaptea, el nu mai are nici o putere de influenţă asupra copilului. Dacă ar putea copiii să intre în companiile taţilor lor aşa cum spuneţi dv., e într-adevăr posibil ca într-un anume sens să se recapete avantajele muncii familiale de odinioară.
|
|

|
 |